Compania românească a mai fost la un pas de a fi achiziționată de o mare multinațională în 2018. Cum a relatat Profit.ro atunci, negocierile dintre Stera și cumpărătorul potențial, grupul elvețian Omya, au eșuat la câteva luni după ce companiile semnaseră un acord în acest sens.
Compania românească a mai fost la un pas de a fi achiziționată de o mare multinațională în 2018. Negocierile au eșuat atunci după doar câteva luni.
Compania românească a mai fost la un pas de a fi achiziționată de o mare multinațională în 2018. Negocierile au eșuat atunci după doar câteva luni.
Anul 2021 a însemnat vânzări record pentru Stera Chemicals, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori români de materii prime chimice. La finalul primelor 9 luni ale anului, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 35 de milioane de euro, cea mai mare de la înființare, în urmă cu 22 de ani, reprezentând o creștere de peste 120% față de aceeași perioadă a anului trecut.